Aici gasesti mai multe proiecte realizate de mine de-a lungul timpului, pentru beneficiari care au finalizat constructia sau sunt in diferite faze: la fundatii, la rosu, la finisaje etc.

Locuinte colective - regenerare urbana

Acest concept de arhitectura a fost realizat in colaborare cu mai multi arhitecti pentru un dezvoltator care doreste regenerarea unui sit industrial dezafectat prin transformarea lui intr-un complex de locuinte si spatii comerciale. Rolul meu a fost de a crea conceptul si imaginile de prezentare pentru o parte a ansamblului care se va realiza intr-o prima faza. Interventia a implica modificarea unei cladiri existente si care a fost deja gandit si proiectat la partea interioara.

S-a dorit o identitate pentru acea zona, o revigorare si o integrare a acesteia in oras. Provocarea a constat in gasirea perspectivelor interesante pentru a crea spectacol si unicitate si in utilizarea unor materiale moderne adaptate la o structura veche si la o trama interioara si spatii deja proiectate.

Propunerea a fost primita cu caldura si entuziasm de catre colaboratori si de catre beneficiar, ea urmeaza sa fie integrata in proiect si detaliata intr-o alta etapa care va urma.

Casa cu Sarpanta Verde

“Colaborarea noastra cu Mihai a fost peste asteptari. In interactiunea cu el ne-am simtit ascultati si intelesi, in plenitudinea nevoilor si particularitatilor noastre. Inca de la inceput, dorinta noastra de a integra stilul Tudor intr-o casa moderna a fost primita de catre Mihai cu deschidere si curiozitate, nepunand niciodata problema ca ceva nu se poate face. Acolo unde nevoile noastre au fost mai deosebite sau acolo unde asteptarile noastre nici nu au luat in calcul toate posibilitatile, Mihai ne-a oferit cu pricepere sfaturi si idei despre cum putem imbunatati si maximiza momentele placute pe care am dori sa le petrecem in casa. Un astfel de exemplu ar fi pozitionarea ferestrelor pentru a beneficia nu numai de lumina naturala, dar si de un flux optim de circulare a aerului si a privirii (intrarea intr-o incapere fara ca ochii sa se opreasca intr-un perete). Privind in retrospectiva, colaborarea cu Mihai a fost precum o poveste. O poveste care ne-a permis sa ne imersam in atmosfera casei, in toate detaliile ei, iar aceasta poveste ne da acum energie sa ducem la implinire aceasta casa si aceasta poveste prin constructia ei de la zero.
Ii multumim lui Mihai ca ne-a insotit pe acest drum de a ne gasi si a ne regasi in casa pe care ne-a proiectat-o

Familia S.

Fara sa fie o copie, acest proiect de casa isi are sursa de inspiratie in intepretaile contemporane ale arhitecturii din timpul dinastiei Tudor a Angliei, in “Arhitectura Tudor”. Arhitectura de atunci se caracterizeaza prin sarpante ascutite, ferestre verticale, lemn si parament realizat din stalpi de lemn intre care sunt dispuse inchideri din lut sau zidarie tencuita alb, tehnica intalnita si la Castelul Peles. Arhitectura Tudor face trimitere la acea stilistica, pastrand multe elemente de limbaj si constructie.

Acest proiect de casa inglobeaza in schimb materiale, culori si textui adaptate cerintelor de azi si cauta o volumetrie atat utila cat si estetica. El este propus in Estul Bucurestiului, pe o parcela mica, pentru o familie tanara, care doreste sa construiasca si sa amenajeze un loc propriu, personalizat, pentru ei si pentru viitorii lor copii. Casa este dispusa pe parter, etaj 1 si mansarda. Are spatiu de zi (living + dining), o mica biblioteca, 3 dormitoare din care unul desfasurat pe 2 niveluri cu luminare de tip basilica si o zona de lucru si auditie la mansarda, de tip “man’s cave”.

La acest proiect de casa s-a propus in paralel un design interior adptat foarte bine la cerintele beneficiarilor, la forma exterioara si la compartimentare, design care a inclus mai multe obiecte de colectie care se regasesc in actuala locuinta a beneficiarilor. Contextul este unul nou, tipic suburbiilor Bucurestiului: zona dominata de locuinte individuale si colective mici, cu pana la 4 niveluri. Pe alocuri exista terenuri neconstruite, iar parcelarea este noua (construita dupa 2000).

La capitolul dotari casa a fost prevazuta cu sistem de incalzire prin pardoseala si cu finisaje compatibile (placi ceamice, parchet statificat pentru incalzire prin pardoseala etc), cu instalatii de racire/incalzire a aerului + ventilatie cu recuperare de caldura, incorporate in tavan si cu tamplarii performante, eficiente termic (toc aluminiu + geam triplustrat). Pntru eficienta termica s-a optat pentru vata minerala, aceasta asigurand un echilibru higroscopic intre interior si exterior, protejand astfel sanatatea utilizatorilor. Toate instalatiile electrice, de climatizare si de securitate sunt centralizate intr-un sistem hardware si software cu control la distanta, prin voce, de tip touch screen local si mecanic, totul fiind automatizat si programat pentru a se ajusta singur, in functie de informatiile colectate de la cateva sute de senzori. Tot sistemul de control si automatizare este gandit, programat si construit de beneficiar, cu asistenta inginerilor de instalatii, fiind prototipul pentru o serie de astfel de sisteme pe care beneficiarul impreuna cu noi urmeaza sa le implementam in viitor la alte case.

Casa Berceni

Acest proiect de casa a fost comandat de doi tineri care doresc sa isi intemeieze o familie. Au dorit o casa moderna cu cateva spatii interesante: un living retras, o bucataie cu insula, sera pentru o igoana si sauna cu vestiare si dusuri. Beneficiarii sunt inclinati catre sustenabilitate: doresc sa cultive singuri fructe si legume, iar pentru aceasta au achizitionat mai multe terenuri pe care le-au alipit, doresc sa aiba o casa eficienta si cat mai independenta (singurul racord la utilitati fiind cel de energie electrica) si doresc sa conduca masini electrice (cerinta speciala in acest sens fiind un garaj cu o priza electrica de incarcare auto).

Astfel, s-au prevazut in acest proiect de casa solutii tehnice si materiale contemporane, de ultima tehnologie: pompa de caldura sol-apa cu foraje de adancime, sistem de incalzire prin pardoseala cu finisaje compatibile (placi ceamice, parchet statificat pentru incalzire prin pardoseala etc), cu instalatii de racire/incalzire a aerului + ventilatie cu recuperare de caldura, incorporate in tavan, tamplarii performante, eficiente termic (toc aluminiu + geam triplustrat). Pntru eficienta termica s-a optat pentru vata minerala, aceasta asigurand un echilibru higroscopic intre interior si exterior, protejand astfel sanatatea utilizatorilor.

La fel ca in cazul altui beneficiar (Casa cu Acoperis Verde) toate instalatiile electrice, de climatizare si de securitate sunt centralizate intr-un sistem hardware si software cu control la distanta, prin voce, de tip touch screen local si mecanic, totul fiind automatizat si programat pentru a se ajusta singur, in functie de informatiile colectate de la cateva sute de senzori. Tot sistemul de control si automatizare este gandit, programat si construit de beneficiar, cu asistenta inginerilor de instalatii, fiind prototipul pentru o serie de astfel de sisteme pe care beneficiarul impreuna cu noi urmeaza sa le implementam in viitor la alte case.

Contextul urban este unul nou, tipic satelor de langa Bucuresti: zona dominata de locuinte individuale, cu pana la 2 niveluri. Exista multe terenuri neconstruite, iar parcelarea este noua (construita dupa 2010).

Reproiectare fatade la o locuinta din Cluj-Napoca

“Suntem mai mult decat incantati de proiectul casei noastre propus de Mihai Vale, un profesionist cu care am avut o colaborare extraordinara, as spune chiar ca ne-a indeplinit perfect asteptarile, am fost mai mult decat impresionati de talentul, seriozitatea si profesionalismul de care a dat dovada atat in stadiul de proiect cat si in momentul punerii in lucru al acestuia.

Cu siguranta vom apela si pe viitor.

Cu multumiri,
Fam Pop . (Cluj)”

Proiectul de casa initial, elaborat de o firma din Cluj a plecat de la o casa mai veche, pastrand totodata si modul de functionare in plan al acesteia. Proiectul a avut o serie de variante si incercari neconforme cu dorinta si cererea beneficiarului, beneficiarul apeland mai apoi la serviciile mele pentru o schimbare totala de fatada si cateva modificari de volumetrie. In pretul initial oferit beneficiarului erau incluse doua incercari. Nu a mai fost nevoie de a doua incercare deoarece conceptul a fost acceptat rapid, acesta fiind poate cel mai potrivit si echilibrat pentru teren si pentru situatia existenta. Conceptul a fost apoi adaptat la unele detalii si particularitati din santier, asta si dupa discutii mai amanuntite si foarte constructive, iar proiectul de autorizatie si de executie au fost si ele schimbate de proiectantii initiali. Randarile de propunere au fost completate, la cererea beneficiarului, prin planse tehnice prin care au fost ilustrate si regandite termoizolatiile, unele modificari si extinderi la partea de structura, pluvialele si modalitatile pin care se face accesul in casa.

Casa cu Stuf

Este o locuinta de vacanta proiectata la inceputul primaverii lui 2017 pentru o familie cu multi prieteni, in Judetul Tulcea. Are o suprafata construita desfasurata de aprox. 150 mp si se desfasoara pe parter si mansarda.

Contextul este influentat de cultura de delta si de rusii lipoveni, astfel ca acest proiect de casa a cautat incadrarea in specificul local: case din chirpici / paianta / caramida acoperite cu stuf si finisate cu tencuiala de culoare alba cu insertii de albastru (in special la ferestre si elementele din lemn), avand planuri dreptunghiulare cu organizare simpla si prispa pe cel putin o latura. Sistemul constructiv face apel totusi la materiale moderne care se incadreaza in normativele in vigoare: cadre de beton armat cu inchidere de zidarie si termoizolatii moderne.

Caracteristicile casei sunt ospitalitate si flexibilitate: multe camere pentru prietenii invitati la o partida de pescuit si vanatoare, dressing ce poate fi transformat pe viitor in banie lipoveneasca specifica locului, parcare si loc de gratar care pot fi transformate in anexe pe viitor.

Casa Cernica

Beneficiarul, familie tanara cu 2 fetite, obisnuita cu spatii generoase, a comandat aceasta casa pe un teren de cca 900 mp, in Pantelimon. Cerintele au fost sa se realizeze un parter mare si un etaj retras cu terase ample care sa contina spatii generoase pentru o familie care petrece mult timp acasa. Pe langa acestea s-a prevazut un spatiu de zi, diferit de living (terasa inchisa), similar cu cel in care pana acum beneficiarul obisnuia sa isi petrecea ziua si seara in familie. Acesta este acccesibil direct din casa si reprezinta o extensie a bucatariei. Ca organizare generala, este creat un ciclu zilnic: dimineata familia se strange in living, de acolo fiecare pleaca la treaba lui, apoi seara se strang in acelasi living, iau masa in bucatarie dupa care copii pleaca in camera lor, iar parintii se retrag in aceasta terasa linistita.

Contextul este unul general, tipic periferiilor Bucurestiului: zona dominata de locuinte individuale cu maxim 2 niveluri. Pe alocuri exista terenuri neconstruite, iar parcelarea este relativ noua (construita dupa ’90). Poate ar fi de mentionat casele monumentale din zona, adevarate vile, ce fac apel la elemente clasice si la opulenta pentru a arata statutul locuitoului.

Ca design casa este una contemporana, prezinta volumetrii ce trimit cu gandul la module, are prevazute finisaje nobile (cum ar fi lemn sau teracota) si prezinta un accent de inaltime spre strada (casa scarii). Pe langa acestea, casa este prevazuta cu un garaj. In aceasta varianta ea este potrivita pentru un teren de colt cu acces la 2 strazi.

La capitolul dotari casa este prevazuta cu sistem de incalzire prin pardoseala si cu finisaje compatibile (mocheta speciala + underlay moale / parchet melaminat sau stratificat compatibil / placi ceramice / placi din piatra naturala), cu instalatii de racire-incalzire a aerului + ventilatie cu recuperare de caldura, incorporate in tavan, toate controlabile din fiecare camera si cu tamplarii performante, eficiente termic (toc aluminiu + geam triplustrat).

Reproiectare fatade - Bloc de Locuinte - Cluj Napoca

La acest proiect de bloc de locuinte colective, beneficiaul, un vechi client foarte multumit de proiectul predat anterior, a solicitat regandirea si reproiectarea fatadelor si materialelor de finisaj, precum si a pluvialelor, dupa ce proiectul initial a fost elaborat de o echipa de arhitecti din Cluj. Conceptul este prima varianta acceptata, au mai fost randate cateva variante de culoare (la anumite zone de tencuiala si la balustrade).

Blocul se afla intr-un cartier de la periferia Clujului si este deservit de mai multe centre comerciale si cai de circulatie. Se afla pe o panta abrupta in apropierea unui rau si ofera o vedere spectaculoasa spre padure. Zona este in plina dezvoltare si este formata preponderent din locuinte colective.

Locuinta in Teleorman

“Vreau sa va recomand un tanar, ambitios, atent la detalii, cu viziune si care intelege nevoile clientului si ce vrei sa faci cu casa ta. De la prima intalnire m-a inteles perfect si mi-a depasit asteptarile pe care le aveam in minte despre proiectul casei, oferindu-mi proiectul ideal. Toate plansele sunt lucrate in cel mai mic detaliu, nimic lasat la voia intamplarii…va recomand sa apelati cu cea mai mare incredere la dl Mihai Vale, veti avea casa viselor dumneavoastra.”

Ovidiu Păun

In Teleorman specificul local este de case adunate, pe loturi inguste si lungi asezate pe o latura, aproape de strada si urmate spre fundul lotului de anexe (sistem vagon), sau asezate pe mijloc, la mica distanta de limitele laterale ale lotului in cazul unei deschideri mici.

– realizarea unui concept pentru o casa P+1E cu mai multe dormitoare generoase, pentru o familie de 2 generatii, un spatiu de zi, o bucatarie inchisa si un loc de luat masa (obiceiul local fiind de a lua masa in familie).

– consultanta cu privire la cum se va construi casa,

– gasirea unei solutii privind accesul pe teren, casa fiind amplasata la 70cm de limitele laterale – garaj cu acces fata – spate pentru a putea aduce in gradina din spate masina sau utilaje agricole.

– integrarea unei ferestre existente (reciclarea ei), un balcon pe curb la etaj spre strada, dormitoare cu ferestre pana jos bine iluminate, acoperis sarpanta in 2 ape (care de fapt este din 2 sarpante intr-o apa), acces spre curte prin casa (auto si pietonal), dotari (centrala pe lemne, bai pe fiecare nivel, scara …) etc.

Locuinta in Snagov

Comuna Snagov are mai multe forme topografice: de la zone mlastinoase, lacuri pana la campie si padure. Zona construita este destul de fragmentata si intercalata cu aceste forme, astfel casa aceasta este amplasata langa o padure, pe o parcelare noua (fost teren agricol). Terenul are o suprafata foarte mare (peste 2500 mp) si este plan. De aici si forma casei – desfasurata pe orizontala.

Sunt o familie de tineri, cu servicii, care doresc sa locuiasca in natura si sa fie cat mai independenti energetic si alimentar. De aici dorinta acestora de a mai achizitiona un teren de peste 1000 mp care va fi gradina.

S-a dorit o casa foarte permeabila si deschisa catre teren, cu vedere spre padurea de peste strada. Au fost gandite spatii de zi foarte generoase si fara compartimentari rigide, acestea “curgand” catre curte – o camera de zi foarte mare, cu luminator, prelungita in exterior cu terase ample.

 

Casa este relativ independenta:  are panouri fotovoltaice, pompe de caldura pentru incalzire si sistem de ventilatie modern cu recuperare de caldura. Vata minerala pe fatade, vitraje – tamplarie cu  geamuri triplu-strat si sisteme de iluminare inteligenta.

 

error: