Context - Municipiul Cluj-Napoca, inima Ardealului
Situata pe Platoul Gruia, zona inalta a orasului, aproape de centrul vechi. Tesutul urban din care face parte lotul, este de tip plan prestabilit. Parcelare trasata in anii ’20-’30, pentru muncitorii CFR (mai exact elita inginereasca si tehnica). Ea a fost continuata de regimul comunist in anii ’50 cu loturi de 400-500 mp, pe care muncitorii la fabrica au putut construi case dupa niste proiecte de case tip aprobate de stat. Ceva de tipul Vatra Luminoasa sau Damaroaia din Bucuresti. Regimul de inaltime in zona este mic, P…P+2, predominat de locuinte individuale, cu arhitectura modesta, functionalista (anii ’30-’50). Peste, s-a dezvoltat un nou layer contemporan prin extinderi si supraetajari. In cele mai multe cazuri, casele vechi au fost extinse, consolidate si remodelate, rareori demolate.
Ce si cum? Solutia...
Proiectul de casa initial, elaborat de o firma din Cluj a plecat de la o casa mai veche existenta, pastrand totodata si modul de functionare in plan al acesteia. El a avut o serie de variante si incercari care… nu au multumit beneficiarul. Acesta a apelat mai apoi la serviciile Mihai Vale Studio pentru o schimbare totala de fatada si cateva modificari de volumetrie, realizand o comunicare mai buna si cu gradina din spate. In pretul initial oferit beneficiarului erau incluse doua incercari. Nu a mai fost nevoie de a doua deoarece conceptul a fost acceptat rapid, acesta fiind poate cel mai potrivit si echilibrat pentru teren si pentru situatia existenta.
Conceptul a fost apoi adaptat la unele detalii si particularitati din santier, asta si dupa discutii mai amanuntite si foarte constructive. Pproiectul de autorizatie si de executie (DTAC si DTDE) au fost si ele schimbate de proiectantii initiali dupa aceasta solutie. Randarile de propunere au fost completate, la cererea beneficiarului, prin planse tehnice prin care au fost ilustrate si regandite termoizolatiile. Am propus si unele modificari si extinderi la partea de structura, pluvialele si modalitatile pin care se face accesul in casa.
Ce spun clientii?
“Suntem mai mult decat incantati de proiectul casei noastre propus de Mihai Vale, un profesionist cu care am avut o colaborare extraordinara, as spune chiar ca ne-a indeplinit perfect asteptarile, am fost mai mult decat impresionati de talentul, seriozitatea si profesionalismul de care a dat dovada atat in stadiul de proiect cat si in momentul punerii in lucru al acestuia.
Cu siguranta vom apela si pe viitor.
Cu multumiri,
Fam Pop . (Cluj)”
Si intr-adevar, au mai apelat pentru un proiect imobiliar: Reproiectare fatade la un bloc de locuinte din Cluj-Napoca 👈


